marți, 1 noiembrie 2011

Meridian 2011


Luna decembrie...luna a nametilor, a blocajelor de trafic de tip iarna-nu-i-ca-vara, a gripei,a nasului degerat, a goanei demente dupa cadouri. Recunosc, intr-o viata anterioara am trait la tropice. Insa are si parti bune decembrie, vinul fiert cu scortisoara, sclipirea zapezii dimineata, vacanta si, nu in ultimul rand, o explozie de energie frenetica in sufletul fiecaruia, de parca am vrea sa umplem cu viata sfarsitul unui an care nu va mai fi, sa-l mai tinem un pic pe loc. Poate si asta este explicatia supravietuirii socante - si admirabile - a festivalului MERIDIAN, festival de muzica noua (brrr) aflat in lupte vajnice cu lipsa aproape totala de fonduri (brrr) si cu disputele "delicioase" care insotesc orice astfel de proiect (brrr). Anul acesta, ca si anul trecut, Contemporania este partener media al festivalului, motiv de mandrie pentru noi si de postari mai dese pentru voi. Ne-au furat treburile in ultimele luni si ne cerem iertare.

Revenind la subiect - Editia a 7-a a Festivalului International MERIDIAN - Zilele SNR-SIMC, festival avand ca motto permanent "Puncte cardinale" (nu dintr-o lipsa de inspiratie, ci din problemele de buget care fac ca programul sa fie mereu incropit cu rugaminti la toate divinitatile posibile si imposibile) se va desfasura intre 5 si 10 decembrie 2011, in cadrul Aulei Palatului Cantacuzino (Calea Victoriei 144) si al Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti (Stirbei Voda 33). Festivalurile de muzica noua pot fi comparate cu fulgii de zapada: seamana intre ele, ce-i drept, insa este totusi fiecare diferit, fiecare are magia (sau lipsa de magie) proprie - si va invitam sa descoperiti si fulgul din decembrie, intrarea e libera, se canta muzica proaspata, in cel mai rau caz va veti alege cu o experienta inedita.

Programul complet il puteti gasi aici, eu doar voi puncta in continuare evenimentele din cadrul festivalului.

LUNI 5 decembrie, Aula Palatului Cantacuzino

19:00 Les Amis Piano Duo, doua pianiste din Canada (Marianna Hmetska si Erika Crino), urmate de un concert al ansamblului romanesc devotioModerna (de fapt un proiect de promovare a muzicii noi, cu o formula variabila, conceput si condus de Carmen Carneci)

MARTI 6 decembrie, Aula Palatului Cantacuzino

19:00 Trio Aperto
Dolores Chelariu pian, Dan Avramovici clarinet Ladislau Csendes vioară, violă Program:
Satoshi Tanaka (Japonia) – 5 ABORDS to TRIO APERTO (1999) for violin, clarinet & piano
Theo Loevendie (Olanda) – AKSAK (1997) for violin & piano
Jiri Pauer (Republica Cehă) – MONOLOGUE (1974) for solo clarinet
Diana Gheorghiu – MANDUKYA III OPOSSITES (2011) for violin, clarinet, piano & tape (p.a.a.)
Joji Yuasa (Japonia) – MY BLUE SKY III (1977) for violin solo
Carmen P. Basacopol – PLÂNGERILE PROFETULUI IEREMIA op.134 for clarinet & viola Bogdan Vodă – VIZIUNI PARALELE (2011) for clarinet, viola & piano (p.a.a.)
Fred Popovici – SOUPIR D’UN SON (1983) for violin & tape
George Balint – RHOE (1994) for clarinet, violin & piano

MIERCURI 7 decembrie, UNMB Studioul de Opera

19:00 Ansamblul Traiect (Sorin Lerescu) in colaborare cu Inter-Art (Mihaela Vosganian), conducere muzicala Sorin Lerescu

JOI 8 decembrie, Aula Palatului Cantacuzino

19:00 Ansamblul Archaeus

VINERI 9 decembrie, Aula Palatului Cantacuzino

18:00 Mirabiola, recital de viola Cornelia Petroiu
19:30 Recital de lieduri Bianca si Remus Manoleanu (soprana si pian)

SAMBATA 10 decembrie, UNMB

18:00 Foyer-ul UNMB - lansare de carte muzicala si de partituri a Editurii Glissando a UNMB
19:00 Sala "George Enescu" - concert al ansamblului Profil (director artistic Dan Dediu), dirijor Tiberiu Soare
20:30 Studioul de Opera - Guitar Hands on a Singing Body, un proiect-spectacol al duo-ului Irinel Anghel si Sorin Romanescu (voce, chitara, live electronics)

Niciun comentariu: