Emil si detectivii

Personajele lu Erich Kastner si-au gasit, mai nou, corespondenti in universul muzical romanesc.

Emil Visenescu este unul dintre interpretii romani dedicati muzicii noi din pasiune, din placere si nu din obligatii sau nevoi financiare. Se poate si asa ceva. Bucurestean, nascut in 1969, a studiat cu numerosi maestri ai clarinetului, printre care Ioan Cudalbu, Valeriu Barbuceanu, Aurelian Octav Popa la noi sau Ernesto Molinari la Berna. Membru al Orchestrei Filarmonicii si al catorva dintre cele mai active ansambluri camerale specializate pe muzica contemporana - Pro Contemporania, Hyperion, Profil sau Trio-ul Mozaic -, are si o activitate solistica de marca, in tara si in strainatate.



Detectivii sai sunt studentii, care i-au mostenit placerea sunetului si a descoperii unor limbaje mai putin batatorite, precum si respectul remarcabil fata de partitura, fata de compozitor si, nu in ultimul rand, fata de actul interpretativ. Si asa s-a nascut Clarino, un octet de clarinete, a carei aparitie a fost facuta posibila si de sprijinul Ambasadei Elvetiei si a doamnei Sylvia Schwarzenbach , profesor de clarinet la Conservatorul din Berna care a donat cateva instrumente - printre care clarinetul contrabas care este unic in Romania!

Hotul este lipsa de interes, plictiseala, banalul, cotidianul, je m'en fiche-ismul mioritic pe care Emil si tinerii sai clarinetisti il vaneaza din 2007 - si chiar dinainte.

Si nu sunt singuri, din fericire. Filarmonica si Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti - in colaborare cu Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor - si-au unit fortele si au demarat o serie de concerte-atelier care sa promoveze muzica romaneasca. Primul ghiocel: "In asteptarea lui...Martie", concertul ansamblului Clarino din 12 ianuarie, o adiere primavaratica in programul imbacsit, naftalinic al stagiunilor bucurestene. Adierea a batut, din nefericire, si prin sala aproape goala...dar, vorba lui Emil Visenescu: "esentele tari vin in cantitati mici". Si in muzica, si in randul auditorilor. Putini da' buni, ca sa ne laudam. Prea putini - si pacat: programul concertului a fost nu numai foarte bine ales si interpretat, dar si "accesibil", un cuvant care imi displace profund dar de care este nevoie...lucrari diverse, bine scrise, "simtite" - cum se spune in randul muzicienilor -, intinse pe cateva generatii bune de fauritori de sunet.

S-a inceput cu un hit al clarinetistilor, lucrarea lui Martian Negrea (1893-1973), "Martie", ale carei arabescuri gratioase ni le-a tradus Claudiu Danciu.

Cristina Uruc (n. 1988) a purificat clarinetul de nuantele sale senzuale, pamantesti si l-a transformat in fluturi: "Il lamento di una farfalla", o incantatie pentru clarinet solo (Radu Stan), scrisa in urma pierderii unei persoane dragi; fluturele ca mesager spre cer. Apoi, "Farfalle II", duo de clarinete (Mihai Badita si Radu Stan) foarte sugestiv vizual, o fugarire diatonica, luminoasa care ajunge chiar la un dans in hoquetus (stafete)in centrul lucrarii; trilul ca reprezentare sonora a imponderabilitatii batailor de aripi ale fluturilor.

"Fumul" Doinei Rotaru (n. 1951) - lucrare dedicata lui Emil Visenescu - a fost atat imprevizibil, cat si foarte elaborat construit - totul pornind de la un motiv generator. O incantatie contemporana, hipnotica, onirica, in care sunetul de clarinet a fost inconjurat de un halou, de un fuior de rezonanta: lucrarea se interpreteaza langa un pian cu pedala dreapta apasata. Mihai Badita a avut o viziune mult mai lenta a desfasurarii muzicale decat cea obisnuita, insa nu a deranjat, ba din contra. Muzica se preteaza unei intinderi elastice, a fost o poposire, o dilatare binevenita in context.

Mihai Murariu (n. 1984) a creat patru "studii" de compozitie pentru patru clarinete, patru "Alternative" intre doua paradigme expresive si structurale: ludicul si liricul. O combinatie foarte fericita intre cerebral si muzical, intre constructie si simtire, Mihai ne-a aratat o a treia ipostaza a sa, in afara de "compozitor" si "pianist": cea de dirijor (oare ce mai urmeaza? poate il convingem sa scrie si la noi pe blog si il facem si muzicolog). I-a condus excelent pe Mihai Badita, Mihai Rebac, Claudiu Danciu si Radu Stan intr-un joc de stari si combinatii terminat cu un gest surpriza.

"Concertul a inceput cu piesa unui martian si se termina cu piesa unui pamantean", ne-a spus, in stilul sugubet caracteristic, Dan Dediu (n. 1967). "Bulbi", lucrarea sa, de fapt o schita pentru o lucrare viitoare, un mic studiu, ne-a lasat tanjind dupa o continuare. Un coral in accelerare continua si o infatisare mai altfel a clarinetului, a carui virtuozitate sinuoasa este, de obicei, exploatata in discursuri melismatice, ornamentate, "cataratoare". Mai vroiam! Mi-a adus aminte de alta lucrare semnata de Dan Dediu, pe care o consider una din cele mai bune lucrari din muzica romaneasca de dupa 1950, "De Caelo" pentru 6 clarinete, stranie si fascinanta.

Emil si detectivii. Emil si Templul Calitatii. Emil si Publicul Pierdut. Emil si Muzica Filozofala....

Asteptam continuarea.